Solicitarea vine în contextul în care:
- Ultimul raport
INS *DetaliiDimensiuni ale incluziunii sociale în România – Anul 2017; Institutul National de Statistică, 2018 arată că circa 4,6 milioane de români trăiau în condiții de sărăcie în anul 2017, cea mai înaltă incidenţă înregistrându-se în rândul copiilor şi tinerilor în vârstă de până la 18 ani, fapt confirmat și de raportul realizat de organizația Salvaţi Copiii și Avocatul Poporului în noiembrie 2019 *DetaliiRaport asupra drepturilor copilului în România; Salvați Copiii România, Avocatul Poporului, noiembrie 2019: “peste o treime dintre copiii români trăiesc sub pragul sărăciei, cu un clivaj cronic între urban și rural în ceea ce privește drepturile de bază – sănătate, educație, viață – și un abandon școlar care își pune amprenta asupra dezvoltării societății. Astfel, România are cea mai mare rată a mortalității în rândul copiilor din Uniunea Europenă, cu un capitol separat al mortalității sub un an, iar deprivarea materială severă în rândul copiilor sub 6 ani (21,5%) este cea mai ridicată din UE (media este de 5,9%).”
- Criza Covid-19 a agravat fenomenul sărăciei în România, atât prin creșterea numărului de persoane – celor deja afectate alăturându-li-se cei rămași fără surse de venit, cei care și-au epuizat rezervele în perioada de izolare și cei întorși în țară din alte state UE – cât și în profunzime, persoanele confruntate anterior cu condiții de sărăcie fiind acum încă și mai vulnerabile
- Organizațiile neguvernamentale au dovedit – atât de-a lungul anilor, cât și pe perioada stării de urgență – profesionalism, eficiență și capacitate de a mobiliza resurse pentru intervenții în comunități, dar sectorul ONG este la rândul său sever afectat de criza Covid-19, fapt semnalat în Documentul de poziție *DetaliiDocument de poziție – Organizațiile neguvernamentale necesită măsuri de suport pentru a se adapta și contribui activ la rezolvarea problemelor sociale generate de pandemia COVID; FDSC, 24 martie 2020 al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) din 24 martie 2020; fondul, alături de alte măsuri, are rolul de a ajuta organizatiile neguvernamentale să-și susțină misiunea. Ajutați-le să vă ajute!
- În calitate de stat membru al ONU și al Uniunii Europene, prin revizuirea Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă, România și-a asumat Agenda 2030 și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, inclusiv Obiectivul 1 – Fără sărăcie, care implică “reducerea numărului de cetățeni care trăiesc în sărăcie severă și relativă în toate dimensiunile acesteia, potrivit definițiilor naționale.”
Atât în calitate de cetățeni, cât și de promotori ai Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă, solicităm întregului mediu politic din România să conștientizeze dimensiunea fenomenului sărăciei și impactul său devastator asupra societății și economiei românești, și să vină cu soluții concrete și sustenabile, în parteneriat cu sectorul privat, de îmbunătățire a calității vieții în comunitățile afectate.